Amărăciune şi resentimente

Atunci când eşti jignit sau dezamăgit de alţii şi când permiţi ca rănile să încolţească în inima ta, amărăciunea şi resentimentele vor prinde rădăcini. Amărăciunea şi resentimentele sunt păcătoase şi distrugătoare, ele fiind caracterizate de un duh de neiertare, şi în general, de atitudini negative şi critice. Ele vor amprenta gândurile şi acţiunile noastre conştiente şi inconştiente. Dacă li se permite înrădăcinarea, acestea vor distruge şi ucide (Galateni 5:19-21). Însă ele pot fi înlăturate prin dragoste.

 

Ce spune Biblia?

“Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Vegheaţi ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune să dea lăstari, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:14,15)  

“Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare şi orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice fel de răutate. Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32) 

 

Cum poţi fi eliberat de amărăciune şi resentimente 

La fel ca depresia şi orice alt stres emoţional, amărăciunea şi resentimentele pot agrava sau chiar determina anumite probleme de sănătate, cum ar fi artrita. Poţi fi afectat la nivelul minţii, duhului sau în alt mod. Relaţiile tale vor avea întotdeauna de suferit. 

 

Dumnezeu te poate elibera de acest păcat, care reprezintă o emoţie opresivă şi distructivă, având ca rădăcină ura, şi care la rândul ei este asemănată cu uciderea. Trebuie să te pocăieşti. Nimeni nu poate avea parte de pace şi fericire atâta timp cât emoţiile, precum amărăciunea şi resentimentele îl chinuiesc. Dacă nu ai făcut acest lucru până acum, roagă-L pe Dumnezeu să te ierte şi să vină în viaţa ta chiar acum. El te va elibera de puterea vrăjmaşului (Psalm 91:3). 

 

Dacă eşti deja creştin, ai de asemenea nevoie să Îl rogi pe Dumnezeu să te ierte dacă eşti cuprins de amărăciune şi resentimente. Apoi, cere-I să te ajute să ierţi fiecare persoană care te-a rănit şi faţă de care porţi această amărăciune sau resentimente, la fel cum te-a iertat Dumnezeu pe tine. 

 

Dumnezeu iartă şi uită păcatele. Cu toate acestea, probabil ai constatat că, deşi te-ai străduit din răsputeri să ierţi şi să uiţi, nu ai reuşit. Dumnezeu te poate ajuta să-ţi cureţi memoria. În loc să îţi aminteşti cu răutate şi ciudă, aminteşte-ţi cu iertare. Apoi, mergi încă un pas înainte şi roagă-L pe Dumnezeu să îl ierte pe cel ce te-a jignit. Iertând tu însuţi şi cerându-I lui Dumnezeu să ierte persoana respectivă, Dumnezeu va putea să te binecuvânteze pe tine şi acea persoană.  

 

Roagă-te astfel: 

„Tată, recunosc că am păstrat amărăciune şi resentimente faţă de _________. Mărturisesc acest lucru ca fiind păcat, şi te rog să mă ierţi. Şi eu îl/o iert pe _________ . Aminteşte-mi,  Doamne, să nu mai păstrez aceste resentimente în inima mea, ci să iubesc această persoană. Tată, de asemenea te rog să îl ierţi pe __________ . Îţi mulţumesc că asculţi şi răspunzi rugăciunii mele. În Numele lui Isus. Amin.

 

Articol preluat de pe Portalul AlfaOmegaTV

2 gânduri despre &8222;Amărăciune şi resentimente&8221;

  1. nu cred că este nevoie de o anumită rugăciune stas . Dacă cineva simte nevoie o va face în modul în care se pricepe , ideea e să vrea , să creadă , să simtă .

    în rest pot să spun că articolul este interesant şi ai dreptate în multe privinţe .

  2. D-ZEU SA VA BINECUVINTEZE SA VA AIBA IN PAZA LUI SUNTETI COPII LUI NU UITATI DAR PT A FII NU NUMAI DIN GURA SA SPUNET SA SI FACETI CEVA PT EL FAPTE dOMNU SA VA AJUTE ….AMIN…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s