Singura cale spre 100% implinit

Mai jos iti prezint pe scurt SINGURA CALE spre implinire si fericire, spre o viata plina de sens si semnificatie. Fa-ti timp 5 minute. S-ar prea putea ca aceste 5 minute sa iti schimbe viata!

Biblia prezintă o cale clară pentru a avea viaţa veşnică. În primul rând, trebuie să recunoaştem că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Cu toţii am făcut lucruri care nu Îi plac lui Dumnezeu şi pentru care suntem în situaţia de a merita să fim pedepsiţi. Deoarece toate păcatele noastre sunt îndreptate în ultimă instanţă împotriva unui Dumnezeu etern, numai o pedeapsă eternă ar fi suficientă. “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).

Cu toate acestea, Isus Hristos, Cel fără de păcat (1Petru 2:22), Fiul lui Dumnezeu din veşnicii s-a făcut om (Ioan 1:1,14) şi a murit pentru a plăti pentru pedeapsa noastră. “Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Iisus Hristos a murit pe cruce (Ioan 19:31-42), luând asupra Lui pedeapsa pe care o meritam noi (2Corinteni 5:21). După 3 zile, El a înviat din morţi (1Corinteni 15:1-4), dovedind astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii. “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care, dupa îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, la o nădejde vie” (1Petru 1:3).

Prin credinţă, noi trebuie să ne întoarcem de la păcatele noastre şi să ne îndreptăm către Hristos pentru a primi mântuirea (Faptele Apostolilor 3:19). Dacă ne punem credinţa în El, crezând în moartea Sa pe cruce pentru plata păcatelor noastre, suntem iertaţi şi avem viaţă veşnică în cer. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). “Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi vei fi mântuit” (Romani 10:9). Numai credinţa în lucrarea desăvârşită a lui Hristos pe cruce este singura cale către viaţa veşnică! “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).

Daca ai intrebari lasa un comment si voi raspunde. Dumnezeu sa te binecuvinteze!

De ce ne iubeste Dumnezeu

Multe lucruri se pot face dintr-o foaie de hartie, de la avioane si barcute pana la solniţe sau broscute. Facem ceva si dupa cateva zile gasim foaia prin cosul de gunoi.
            M-a intrebat cineva “De ce ne iubeste Dumnezeu?” si initial am fost tentat sa ii raspund cu versetul care este sursa de inspiratie a acestui site: “Fiindca atat de mult …”, dar acest verset este dovada dragostei si nu motivul ei. Atunci… de ce?

Sa revenim la confectionarea din hartie a vaporaselor… Daca un copil face ceva din hartie iar noi nebagand de seama ce este … sau vazandu-l pe undeva prin camera… il luam… il mototolim si il aruncam la gunoi… Ne trezim apoi cu un copil plangand… cerandu-ne acea hartie “fara valoare”. Il linistim spunandu-i: “Da’ n-ai destule foi in caiet???” sau “Uite alta foaie… faci unul nou!”

Gandeste-te acum ca tu esti vaporasul sau avionul… si Dumnezeu te-a facut… De ce te iubeste Dumnezeu? Pentru ca a pus in tine duh de viata… pentru ca atunci cand te-a creat si mai apoi te-a vazut mototolit… a suferit… si vrea sa te faca nou… pentru ca Dumnezeu e ATOTPUTERNIC!

www.cezareea.ro

Olarul inimii mele

Inima mea era aşezată înaintea Maestrului Olar. Păcatul şi suferinţa o ruinaseră şi o pătaseră. Era nefolositoare şi nu mai putea primi revărsarea dragostei Sale, căci avea prea multe spărturi. Acestea se iviseră pe când lutul era încă moale, fiindcă durerea o biciuise cu un bici nemilos şi-i lăsase multe urme de lovituri şi cicatrici. Era cenuşie, lipsită de strălucire şi respingătoare… nefolositoare.

Stăpânul plângea căci ştia ce trebuie să facă. Trebuia să-mi zdrobeasca inima în bucăţi fără număr înainte să-I fie de vreun folos. Ridică ciocanul împrejurărilor şi-i îngădui loviturii dureroase să-mi zdrobească inima… Din nou şi din nou făcu acelaşi lucru până când inima mi-a ajuns numai ţărână… fără viaţă şi nemişcată. Suspină, şi un şir de lacrimi alunecaseră pe obrajii Săi.

Mă privi în ochi, şi cu blândeţe îmi spuse… „Fii curajos, copilul Meu. Nu am terminat încă. Suferinţa pe care o înduri, îţi va face bine în cele din urmă. Eu am un scop în tot ceea ce fac”.

Şirul de lacrimi care a curs din ochii Săi a căzut ca nişte picuri de ploaie peste ruinele inimii mele. Şi pe măsură ce Stăpânul o modela, inima mea devenea din nou un bulgăre de lut moale şi prelucrabil. A ajuns încă odată folositoare, a căpătat viaţă şi a dobândit un nou rost.

Stăteam şi priveam cu deplină uimire când Stăpânul modela un nou vas din lutul inimii mele. Nu ştiusem că poate face aceasta. Vasul nu avea forma celui original, dar de data acesta, în loc să fie distrus de durere, l-a prelucrat în mod minunat cu amprenta dragostei Sale. El mai are încă mult de lucrat la inima mea, dar ştiu sigur că nici o inimă nu poate fi atât de zdrobită încât Stăpânul să n-o poată transforma într-o frumoasă capodoperă a iubirii Sale…

Amin!