O fată care s-a născut oarbă, mută şi surdă a fost întrebată printr-un limbaj mai complex, dacă nu se plictiseşte. Răspunsul ei a fost: ”Sa mă plictisesc când sunt atâţia care au nevoie de ajutorul meu?”.
Suntem o generaţie plicticoasă, însetată după lucruri noi, dinamice, interesante. De starea aceasta sunt oare vinovaţi profii, prietenii, problemele, părinţii, păstorii sau noi înşine?
Sunt misionari în ţările musulmane care lucrează pentru Dumnezeu în condiţii foarte precare… nelăsându-se păgubaşi în faţa suferinţei produse de prigonitori. Noi ce facem? La ce şi la cât suntem dispuşi să renunţăm pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru?
Fără să mă gândesc la alţii… Cât fac eu? Şi încă o întrebare pentru cei care zic că fac multe: Cât aş putea să fac? Dumnezeu vrea de la noi slujire la max – high-level! Şi nu în locuri faine, renumite, cu lume multă neaparat, ci acolo unde este Nevoie!
Sunt gata să merg într-un colţ de stradă? Sau într-un sat unde e posibil să mă murdăresc de noroi pe pantofii cei noi… să mă afum la soba 
preistorică a bisericii? Sau nu îmi place să slujesc „numai la 5 surori şi un frate”!?. (Îţi reamintesc că asta e o întrebare personală – răspunde în dreptul tău!)
Câteodată mi se pare că suntem aşa de comozi… O comoditate soră cu îngerul căzut. Aşa e şi normal că vine plictiseala… Noi alegem, eu aleg: plictiseală sau slujire (cu provocări, încercări, greutăţi… DAR cu o răsplată pe măsură!). Nu este tot timpul uşor în slujire, însă trebuie să învăţăm să slujim cu râvnă pentru că timpul este scurt şi nevoia oamenilor de mântuire este mare. Domnul nostru vine şi răsplata este cu EL!
Haideţi să-L slujim pe El cu o inimă curată, în orice împrejurare, la bine şi la greu! Haideţi să slujim cu dragoste, căutând să acoperim nevoile oamenilor. Fata care s-a născut oarbă, mută şi surdă a observat nevoile – nouă cu siguranţă ne va fi mai uşor: trebuie doar să deschidem ochii, să ciulim urechile şi să fim disponibili pentru slujire! Dumnezeu să ne ajute!
Neluţu Mureşan – 05.februarie.2009
