Odata…

            Odata, cand cu bucurie ne vom desprinde de pamant, cand plangand vom arunca poverile pe vecie… Odata, cand vom intelege rostul lacrimilor… si trecerea zambetelor…

            Atunci cand o fericire necuprinsa ne va inalta spre cer… atunci vom zambi deplin!

            Lucrurile ce le-am regretat, priviri dureroase, vor fi rasfirate de un praf al uitarii.

            Odata, cand timpul va scoate la iveala cufere ascunse, taine albe… odata, cand luna si stelele vor ramane in urma…

            Dar pana atunci, ne vom bucura in tacere, in dragoste, in chibzuinta! In timp ce planurile lui Dumnezeu se desavarsesc, asemeni petalelor unui crin desprinzandu-se armonios…

            Visand mereu, la momentul cand vom cunoaste totul, tristete, fericire, aruncate ca-ntr-un vis, vom fredona in suflet, “Dumnezeu a stiut mai bine!”.

 

RebyBal, 8ian08

Alerg de mana cu nadejdea :)

Purtata intre rasarit si apus, am cutreierat cararea toamnei, fredonand in prezenta soarelui: “You raise me up” .

M-am cufundat in frunze si am lasat un zid de ceata sa  sufle ca un curent impotriva  gandurilor mele …

Asa, am calcat pe frunze, cuvinte, cugete si am intins dorinte spre cer… Am cantat zambete, am suras cu ochii… si am privit cu inima!

Am stat mana-n mana cu nadejdea, dar vantul, ca o strafulgerare, a adus uscaciuni ale trecutului peste fata mea… am incercat sa le indepartez, dar a fost mai usor cand am simtit o Mana blanda, care le-a luat cu usurinta.

Am continuat, si i-am strans mana nadejdii, cu mai multa siguranta si hotarare…

Increzatoare, mi-am definit pasii… am zambit si am alergat spre ceea ce numesc viitor… am inceput sa alerg spre azi… si poate… spre maine.

Articol scris R.B. – 15 octombrie 2008

 

 

Ps.: citeste gandurile astea si apoi fa-ti timp sa meditezi. Dumnezeu vrea sa iti vorbeasca… Nu fii insensibil, o sa pierzi mult. (Nelutu)

 

Imi place!!!

Imi place sa arunc stele pe cer, sa adun vise, care sa alerge pana in largul oceanului, pana in bratele sperantei… imi place sa respir curaj… imi place sa ma las purtata de valurile nadejdii… sa adorm ascultand susurul pacii… dar cel mai mult imi place sa sper…

Imi place toamna… imi place linistea frunzelor, imi place cantecul ce-l canta leganandu-se… si minunea prin care castanele se injumatatesc, cazand dur pe o patura moale…

Imi place sa ma intrec cu vantul, sa ma scald in soare… sa-l simt fierbinte pe fata mea… dar cel mai mult imi place sa sper…

Imi plac amintirile… imi plac ochii care zambesc… imi place sa calatoresc purtata de valurile surasului… imi place cand El ma inalta sa privesc dincolo de orizont…. cand imi  sterge lacrimile si-mi mangaie obrazul. Sunt recunoscatoare ca-mi da lumina ochilor si pot privi toate aceste minuni… ca presara speranta in fiinta mea… ca imi deseneaza surasul… si ca imi scapa suspinele..

Imi place sa-mi ridic ochii, sa pot cuprinde norii… si sa ma cufund in infinit… dar cel mai mult imi place sa sper… sa cred, in voia Lui, ca speranta de azi, e realitatea de maine!

 

R.B. – 8 octombrie 2008

 

TU!… stii ce-i dragostea?

Dumnezeu e dragostea… si daca ai incerca sa transpui aceasta putere in lucrurile pamantesti, sa o compari cu cel mai frumos eveniment, lucru, sau traire… toate astea sunt doar o picatura din ploaia de dragoste cu care El ne invaluie… mai mult decat razele rasaritului ce napustindu-se spre crini, ii scalda in puritate, mai mult decat vantul cald ce doreste sa alerge printre crengi, mai mult decat pamantul rece ce tanjeste dupa caldura coplesitoare a frunzelor… mai mult… mult mai mult!

 

“Tinta poruncii este DRAGOSTEA, care vine dintr-o inima curata”…(1Tim)   

Cum dar, vei putea spune “te iubesc”, fara a stii ce este iubirea si mai ales… CINE este iubirea? Cum vei putea spune ca iubesti, dar inima ta e stropita de regrete, inabusita de durere, si e captive unei permanete singuratati? Doar atunci cand Cel ce e insusi dragostea, va transforma inima ta intr-un locas al pacii… atunci, sentimente curate vor inunda trairea ta! Atunci, IUBESTI!… cu o inima curata…

 

Iar in final… NADAJDUIESTE TOTUL! (1Cor13:7)

…totul!… chiar si atunci cand pentru tine intreg universul e noroit, cand ingenunchezi, cu o amara dorinta de a renunta, cand in jurul tau toate declara nesansa, esec… chiar si atunci, nadajduieste totul…

 

Articol scris de R.B.