Barfa este ceea ce nimeni nu pretinde că iubeşte, dar place tuturor.
Bârfitorul este ca un pantof vechi căruia limba nu-i stă niciodată la locul ei.
Unii oameni nu spun nimic rău despre cei morţi şi nimic bun despre cei vii.
Conversaţia este de obicei un exerciţiu al minţii. Bârfa, un exerciţiu al limbii.
Bârfa are destinul bancurilor vechi. Întotdeauna este cineva care nu a auzit-o.
Un bârfitor către altul: “Nu vreau să te plictisesc cu detalii. De fapt, şi aşa ţi-am spus mai mult decât am auzit”.
Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspăt vopsit. Poate că nu se lipeşte, dar lasă urme.
Nu oamenii care spun tot ce ştiu sunt cei care produc cele mai multe necazuri din lume, ci cei care spun mai mult decât ştiu.
Un om de afaceri american, bun creştin, conducea o fabrică ce producea screpere, transportoarele acelea de pământ de mare capacitate. Ultimul dintre modele l-a numit “Modelul B”. Odată a fost întrebat ce înseamnă acel B. A răspuns imediat. B vine de la bârfă, pentru că la fel ca un născocitor de poveşti neadevărate utilajul acesta adună mult noroi şi-l transportă repede la mari distanţe.
Abraham Lincoln obişnuia să spună interlocutorilor săi o ghicitoare, care suna cam aşa:
“Dacă cineva ar numi coada unui câine, picior, câte picioare ar avea câinele acela?”
De obicei răspunsul era, “cinci”. “Greşit”, răspundea Lincoln, cu un zâmbet larg. “Câinele va avea numai patru picioare indiferent dacă cineva va spune despre coada sa că este picior sau nu.”
O doamnă din înalta societate l-a abordat într-o zi pe Frederick Cel Mare al Prusiei.
- Măria ta, soţul meu mă tratează foarte urât!
- Nu e treaba mea, doamnă!, a răspuns regele.
- Dar, vorbeste urât şi despre dumneavoastră!, a încercat femeia să stârnească mânia regală.
- Aceasta nu e treaba dumneatale, doamnă!, a replicat regele.
Nu vreau să comentez aceste întâmplări amuzante. Cine vrea să înveţe ceva, o poate face. Dumnezeu să ne ajute să renunţăm la bârfă!
Neluţu Mureşan, 15.februarie.2009
