Posts Tagged inima

E randul tau. Deschizi?

decembrie 17, 2008 la 11:47 am · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , ,

“Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” Luca 2:7  

194V-ati intrebat vreodata de ce Isus s-a nascut intr-un grajd… sau de ce nu s-a gasit loc pentru ei in casa de poposire? Veti spune poate ca, asa trebuia sa se nasca Isus… sa fie smerit… si ca asa a vrut Dumnezeu. Noi ca oameni suntem obisnuiti sa privim din punctul altora de vedere… altcineva sa fie responsabil de ceea ce noi oferim:

            “De unde sa dau mai mult daca patronu’ nu ma plateste mai bine?”…

“Daca e aglomerat sa stea in picioare… cine o pune sa mearga cu autobuzul daca e insarcinata?” (desigur ca exceptiile – printre care te afli si tu, cel care cedezi locul din autobuz pentru batrani, gravide si persoane cu dizabilitati sau care esti bine platit de patron – confirma regula).

Asa era si pe vremea nasterii lui Isus. De unde sa fie loc… era un exod demografic atunci. Toti erau veniti pentru recensamant. Ce alta varianta ar fi?

Isus, stim cu totii, a venit sa ne mantuiasca, sa fim spalati de pacate. Daca oamenii ar fi fost “prea buni”, cu inima larga, milostivi, sau primitori de oaspeti… pentru ce sa mai fi venit Isus? Asa cum spune o poezie… “fiecare da ce are“.  Si ce aveau oamenii din acea vreme sa dea unei femei insarcinate? Dar, Doamne n-am ce-ti da… decat inima mea…

Daca tu traiai in vremea aceea, ce ai fi facut?

            “Cum? Daca eu traiam pe vremea aia… cu siguranta ca ii lasam pe Iosif si Maria la mine in casa!”

Este o vorba… “Dupa razboi, multi viteji se arata” si cam asa este. Povestea lui Isus continua. Si dupa ce Isus traieste printre ei… printre noi, ramanem la fel, nimic nu ne impresioneaza.

Isus, aflat pe cruce, cere apa, ca sa bea. Si ce primeste?

“Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea.” Matei 27:48  

Aceleasi lucruri… nici o schimbare. Toate, dintr-o inima fara Dumnezeu.

Isus s-a nascut o data, a fost rastignit o data. Acum sta la usa inimii tale si bate. E randul tau… Deschizi?

Scrieti un comentariu

Vindecarea sufletului

noiembrie 1, 2008 la 4:48 pm · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , , , , , , , ,

Puţine lucruri dor atât de mult ca o inimă zdrobită. Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau o pierdere financiară, dar atunci când este rănit sufletul, eşti devastat şi nu mai ai putere să lupţi nici măcar pentru viaţa ta.

Dacă un prieten de o viaţă îţi întoarce spatele, o persoană pe care o iubeşti te respinge, o persoană căreia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează şi te atacă în punctul cel mai vulnerabil, atunci te simţi devastat, gol şi singur. Sufletul rănit este cel mai greu de vindecat.

Omul este construit în aşa fel încât are nevoie de relaţii şi în relaţii se întâmplă să facem greşeli, să fim răi, sau să ne întoarcem spatele unii altora. Care ar fi soluţia? Să ne împietrim inima, să ne închidem în noi înşine şi să ne izolăm pentru a ne proteja de o altă dezamăgire, lovitură, sau abuz? Să renunţăm la bucuria pe care ne-o aduc relaţiile, de teama că vom fi părăsiţi sau vom suferi? Este posibil să iubeşti fără teama de a fi dezamăgit, fără a te implica şi fără obligaţii?

Unii găsesc mângâiere într-o altă relaţie, doar pentru a fi dezamăgiţi mai târziu, alţii încearcă să uite folosind droguri, alcool, sau chiar trăind o viaţă depravată. Se simt atât de respinşi şi fără valoare, încât nu mai pun preţ pe ei înşişi şi trăiesc o viaţă conform mesajului perceput în urma loviturii pe care au primit-o. Lumea aleargă în toate direcţiile, căutând odihna, pacea, bucuria şi împlinirea sufletului, doar pentru a găsi o nouă dezamăgire.

            Speranţa noastră este numai în Dumnezeu, care niciodată nu ne va părăsi şi nu ne va dezamăgi. Nu putem să ne vindecăm sufletul singuri, ci avem nevoie de Dumnezeu, singurul care ne poate ajuta cu adevărat şi care ne primeşte exact aşa cum suntem. Când Dumnezeu repară ceva, acel lucru va fi fără cusur. De fapt, chiar asta înseamnă adevărata credinţă creştină: când Isus locuieşte în inima ta şi este pe tronul vieţii tale, primul lucru este că sufletul îţi va fi vindecat şi inima mângâiată.

Isaia 57:15: „Căci aşa vorbeşte Cel Prea Înalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: ,Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”.

Sufletul tău este rănit? Te simţi devastat, gol… sau singur? Un prieten de-o viaţă ţi-a întors spatele? Persoana pe care o iubeşti te respinge? Persoana căreia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te-a trădat şi te-a lovit în punctul cel mai sensibil?

Sufletul rănit este cel mai greu de vindecat… pentru oameni! Dar Dumnezeu este cel care poate face asta: … Eu sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite”. Apelează cu încredere la El, şi sufletul tău va fi vindecat şi bucuria va reveni în inima ta.

 

Ideea: portalul IPTV

Post by: Neluţu Mureşan

Comentarii (4)

Olarul inimii mele

octombrie 27, 2008 la 2:43 pm · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , , , , , , , , , , , ,

Inima mea era aşezată înaintea Maestrului Olar. Păcatul şi suferinţa o ruinaseră şi o pătaseră. Era nefolositoare şi nu mai putea primi revărsarea dragostei Sale, căci avea prea multe spărturi. Acestea se iviseră pe când lutul era încă moale, fiindcă durerea o biciuise cu un bici nemilos şi-i lăsase multe urme de lovituri şi cicatrici. Era cenuşie, lipsită de strălucire şi respingătoare… nefolositoare.

Stăpânul plângea căci ştia ce trebuie să facă. Trebuia să-mi zdrobeasca inima în bucăţi fără număr înainte să-I fie de vreun folos. Ridică ciocanul împrejurărilor şi-i îngădui loviturii dureroase să-mi zdrobească inima… Din nou şi din nou făcu acelaşi lucru până când inima mi-a ajuns numai ţărână… fără viaţă şi nemişcată. Suspină, şi un şir de lacrimi alunecaseră pe obrajii Săi.

Mă privi în ochi, şi cu blândeţe îmi spuse… „Fii curajos, copilul Meu. Nu am terminat încă. Suferinţa pe care o înduri, îţi va face bine în cele din urmă. Eu am un scop în tot ceea ce fac”.

Şirul de lacrimi care a curs din ochii Săi a căzut ca nişte picuri de ploaie peste ruinele inimii mele. Şi pe măsură ce Stăpânul o modela, inima mea devenea din nou un bulgăre de lut moale şi prelucrabil. A ajuns încă odată folositoare, a căpătat viaţă şi a dobândit un nou rost.

Stăteam şi priveam cu deplină uimire când Stăpânul modela un nou vas din lutul inimii mele. Nu ştiusem că poate face aceasta. Vasul nu avea forma celui original, dar de data acesta, în loc să fie distrus de durere, l-a prelucrat în mod minunat cu amprenta dragostei Sale. El mai are încă mult de lucrat la inima mea, dar ştiu sigur că nici o inimă nu poate fi atât de zdrobită încât Stăpânul să n-o poată transforma într-o frumoasă capodoperă a iubirii Sale…

Amin!

Scrieti un comentariu

Alerg de mana cu nadejdea :)

octombrie 17, 2008 la 4:07 pm · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , , , ,

Purtata intre rasarit si apus, am cutreierat cararea toamnei, fredonand in prezenta soarelui: “You raise me up” .

M-am cufundat in frunze si am lasat un zid de ceata sa  sufle ca un curent impotriva  gandurilor mele …

Asa, am calcat pe frunze, cuvinte, cugete si am intins dorinte spre cer… Am cantat zambete, am suras cu ochii… si am privit cu inima!

Am stat mana-n mana cu nadejdea, dar vantul, ca o strafulgerare, a adus uscaciuni ale trecutului peste fata mea… am incercat sa le indepartez, dar a fost mai usor cand am simtit o Mana blanda, care le-a luat cu usurinta.

Am continuat, si i-am strans mana nadejdii, cu mai multa siguranta si hotarare…

Increzatoare, mi-am definit pasii… am zambit si am alergat spre ceea ce numesc viitor… am inceput sa alerg spre azi… si poate… spre maine.

Articol scris R.B. – 15 octombrie 2008

 

 

Ps.: citeste gandurile astea si apoi fa-ti timp sa meditezi. Dumnezeu vrea sa iti vorbeasca… Nu fii insensibil, o sa pierzi mult. (Nelutu)

 

Comentarii (3)

Frumuseţea inimii

octombrie 15, 2008 la 9:31 am · Înregistrat sub Articole, Video ·Etichetat , , , , , ,

Patru paşi ai de urmat: 1. Citeşte articolul; 2. Vezi video de mai jos; 3. Gândeşte-te cum stai; 4. Wake up… and act! (Trezeşte-te şi acţionează)

Frumuseţea Inimii

Se povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inima din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într-adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…

Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:

- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!

Oamenii au început să-şi întoarca privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndraznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, înca sângerânde.

-Cum poate spune că are o inimă mai frumoasă? işi şopteau uimiţi oamenii.

- Cred că glumeşti, spuse tânarul după ce a examinat atent inima bătrânelului. Priveşte la inima mea, este perfectă! Pe când a ta este toata o rană, numai lacrimi şi durere.

- Da, a spus blând bătrânul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea: rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea imi dă in schimb o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartăşit-o cu cel de lângă mine. Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor… Acestea sunt rănile deschise din inima mea, pentru că a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni. Cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se întoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor… Înţelegi acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.

Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrân, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata şi a pus-o în inima lui. A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi i-a întins-o tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.

Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima cândva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.

Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieţii cu o inimă întreagă în piept… O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe… Inima ta cum este? O poţi împărţi cu alţii?

Articol preluat de pe www.infocrestin.ro

We need to wake up!

“Trebuie să ne trezim… Să trăim pentru Dumnezeu… Să împărţim iubirea!” Lumea are nevoie de iubire… Tu te poţi implica! Eu mă pot implica!

Comentarii (1)