Se apropie Craciunul!

Se apropie Craciunul! Ce fac copiii? Ii scriu scrisoare lui Mos Craciun! Mos Craciun este un om batran care locuieste in Laponia alaturi de sotia sa si in fiecare an alaturi de renii sai, printre care cunoscutul Rudolf, merge in toata lumea pentru a imparti cadouri. Cu totii aflam la un moment dat ca defapt este doar o legenda… si ca Mos Craciun nu exista, dar continuam sa povestim despre el si sa zicem: „ii cer Mosului un telefon nou, ii cer Mosului o casa mare, ii cer Mosului sanatate”, fiecare ii cere Mosului ce ii lipseste sau de ce are nevoie.

Eu defapt cred ca in preajma Craciunului Dumnezeu se “deghizeaza” si primeste numele de Mos Craciun. Dumnezeu este bun, drept, mare, sfant, atotstiutor, toti si-l imagineaza ca fiind un batran cu barba alba si luuunga, iar Mos Craciun este un personaj pozitiv din copilariile noastre cu aceeasi infatisare. Chiar si atunci cand eram mici si scriam scrisoare lui Mos Craciun, ii scriam defapt lui Dumnezeu, iar cu ajutorul Lui parintii nostrii puteau sa ne indeplineasca toate dorintele si tot ce scriam noi pe foaie.

Cei mari (parintii nostrii) nu scriu niciodata scrisoare Mosului. De ce oare?! Fiindca ei nu mai cred in Mos Craciun, dar cred in Dumnezeu si stiu ca numai cu ajutorul lui toate dorintele lor si ale noastre se pot indeplini…

Vreau ca anul acesta cei mari sa ii scrie si ei o scrisoare pentru Dumnezeu / Mos Craciun, fara sa aiba retineri si sa o depuna cu totii intr-un loc special amenajat, iar daca nu doresc acest lucru, sa o pastreze si peste ani si ani vor putea citi lucrurile cerute si sunt absolut convinsa ca Dumnezeu are aceasta putere de a le satisface dorintele. INSA exista o MARE mica conditie: aceea de a crede in Dumnezeu, de a-L iubi, de a face voia Sa, de a comunica cu El, de a vorbi tuturor despre El fara rusine!! Astept sa citesc cat mai multe scrisori!!!

Cu ganduri sincere, Maria A.!

O zi cu Tine…

M-ai binecuvantat cand zorii diminetii se strecurau prin geamul meu. Mi-ai spus  ca ma iubesti cand soarele cu-ale lui raze dulci mi-a dat semnalul ca incepe o noua zi. Cu gandul la patul cald, la minutul ce-as fi dorit sa-l mai petrec in vis, ma ridic parca timida si pasesc pe acest nou drum. Nou drum? Dar… e stiut de Tine…

In cele din urma ajung la oglinda si vad aceeasi fatza simpla: ochii umflati, par valvoi… si-aud cumva in ceata, departe… un cantec. O, e asa frumos! Un cor! Il lauda pe Creator! “Pentru ei nu e greu sa cante dis de dimineata” ma gandesc, si ma-ntristez gandindu-ma ca nu sunt in stare sa fac ceva asa de maret pentru Tine. Ascult melodia glorioasa si tresar uimitia. Nu se poate!!!!!! Visez? Tocmai aud cum acesl cor de ingeri lauda pe Dumnezeu pentru ca o noua creatie s-a desteptat si incepe o noua zi! E e…e…e.. vorba de mine! Ei ma considera o creatie minunata, o opera de arta. Il lauda pe Dumnezeu pentru lucrarea Lui minunata. Asta-i genial!

Uimita, incep sa respir acele versuri… si Iti zambesc J ma alatur lor. Da Doamne, “Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”(Psalmul 139:14).

Privesc din nou in oglinda si aceeasi fatza simpla a disparut. Vad fatza creata dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu! Doamne, ce frumos Tu m-ai creat! Pentru Tine e perfecta! Am stiut din nou ca Tu ma iubesti.

Plecand mai departe, mi-am amintit ca vei fi cu mine in orice zi, si am stiut atunci ca nu voi infrunta ziua de azi singura. Mi-am amintit ca Harul Tau imi este de-ajuns, si-am stiut atunci ca voi avea de luptat, si ca voi apela la puterea Ta, care in slabiciuni este facuta desavarsita! Esti de  necuprins!

Pasesc cu incredere pe drumul zilei si cand sunt slab, Tu ma vei face tare! Si ma ridici de cad, ma inveti sa ma smeresc daca se strecoara mandrie in inima mea, ma inveti sa rabd, si cand vine incercarea, departez de mintea mea intrebarea  “De ce?” amintindu-mi ca Tu ma modelezi, ca totul face parte din planul Tau pentru mine, ca uneori e doar o modalitate de a ma duce mai aproape de desavarsire!

“Cat de nepatrunse mi se par gandurile Tale, Dumnezeule, si cat de mare este numarul lor! Daca le numar, sunt mai multe decat boabele de nisip. Cand ma trezesc sunt tot cu Tine.” (Psalmul 139:17-18). E greu de multe ori sa Te-nteleg, dar Iti multumesc pentru credinta. Fara ea, nu as putea privi dincolo de ratiune, dincolo de sentimente, dincolo de ce vad, dincolo de nori!

Si indiferent ce a fost azi, la finalul unei zi cu Tine, ”Eu ma culc si adorm in pace, caci numai Tu, Doamne, imi dai liniste deplina in locuinta mea. (Psalmul 4:8).

 

 By Ada-Lorena Andrus

Nebunie extrema

NEBUNIE EXTREMA

„… caci m-am deprins sa fiu multumit cu starea

in care ma gasesc.” – Filipeni 4v11

 

U.R.S.S.: ANNA CHERTOKOVA

 

Camasa de forta reprezenta o adevarata tortura pentru Anna Chertokova. Ura sa ii fie legate mainile-strans si acoperite. Pentru ingrijitori, ea nu reprezenta mai mult decat un animal, fara nici un drept la respect sau demnitate.

Anna a petrecut zece ani intr-un azil de nebuni in Rusia sovietica. Ea nu era nici pe departe nebuna, fusese trimisa acolo de catre un judecator pentru ca era crestina. Refuzul ei de a se lepada de Cristos era, pentru acuzatorul ei, o nebunie.

Inconjurata de oameni cu reale probleme mentale, Anna si-a pus la indoiala de multe ori propria sanatate psihica. In multe nopti lungi, ea plangea si striga in mintea ei la Dumnezeu, in timp ce in jurul ei ceilalti strigau, terorizati de halucinatiile lor. Si totusi, ea niciodata nu s-a maniat pe Dumnezeu.

Credinta la care nu a renuntat in timpul procesului ei, a refuzat sa o lepede si pe timpul sederii ei la azil. Pentru bolnavii de acolo, care totusi mai aveau o farama de luciditate si capacitate de intelegere, Anna a incercat sa fie un exemplu si o marturie a dragostei lui Isus.

 

Crestinii se pot regasi de multe ori in situatii „de nebunie”, care le incearca rabdarea si le testeaza caracterul. O situatie de viata dificila. O mreaja de probleme la serviciu. Un copil rebel. Oare putem ramane increzatori in Dumnezeu, in ciuda circumstantelor?

Putem, daca stim secretul multumirii. Biblia ne invata ca un sentiment interior de multumire trebuie sa domine atunci cand intampinam probleme in afara.

Atitudinea noastra si motivatiile noastre ar trebui sa se traga din Dumnezeu, nu sa se bazeze pe situatia de moment, pentru ca altfel riscam sa devenim la fel de confuzi ca aceasta.

Invata o lectie de la Anna. Cere-i lui Dumnezeu sa te invete secretul multumirii in orice circumstanta.

 

 

INFOmisionar IUNIE 2009 / NR. 70

Traducere din “Extreme Devotion” – The Voice of the Martyrs,

Mihaela Adam

 

De ce nu se intorc

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gândacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă.

O colonie de gândaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din când în când unul dintre ei care se urcă pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Astfel, au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea.

Într-o zi, unul dintre gândaci s-a trezit urcând lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apă. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; când s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmântul până în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decât oricând până atunci. Desfăşurându-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucură acum.

În mod natural, ezităm să ne gândim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Şi nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să “umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.

Credinţa vede dincolo de întunericul pământesc strălucirea locurilor cereşti.

Mesaj de Paste

 

Pastele este unul din acele putine momente de peste an cand ne oprim putin din agitatia vietii de zi cu zi si ne privim sufletele. Ne amintim si meditam la cuvinte precum: credinta, speranta, lumina, iertare, incredere, rabdare.

 Ne gandim la un sens al vietii si la un nou inceput. Ne propunem sa fim mai buni si mai ingaduitori cu semenii nostri. Sa le acordam mai multa atentie. Sa le umplem viata de bucurie si sa-i ajutam sa-si indeplineasca dorintele.

 Reunim intreaga familie, ne vizitam prietenii, le transmitem cuvinte si mesaje de bine. Sunt momente cand ne amintim cu mult drag de oamenii deosebiti din viata noastra. Si atunci ii multumim lui Dumnezeu ca ei exista.

 Dar ma intreb de ce nu am trai fiecare zi din viata ca o zi de Paste? Sa fim mai buni, sa ne bucuram din plin de frumusetea tuturor lucrurilor care ne inconjoara daruind iubire celor dragi… In fiecare zi, cu seninatate si in armonie, sa ne iubim unii pe altii, cinstind creatia suprema a lui Dumnezeu – prin aceasta dovedim ca Isus Hristos e cu adevarat viu in inimile noastre.

 Hristos a murit pentru ca noi sa traim si a inviat pentru ca noi sa avem viata vesnica! Fie ca Invierea Domnului nostru Isus Hristos sa aduca in inimile noastre pace, bucurie, fericire si sa ne sensibilizeze pentru a trai o viata demna de jertfa Lui.

 HRISTOS A INVIAT!

 Paste Fericit!

 

Nelutu Muresan – 18.aprilie.2009

1 Timotei 4:12b

made by nelutu_mrs

Maturitatea adevarata

”Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea, ci fii o pilda pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in dragoste, in credinta, in curatenie.” – 1 Timotei 4:12

 

JAPONIA, Anul 1596

Dupa ce au fost judecati, gasiti vinovati si condamnati la moarte, treizeci si sase de crestini marsaluiau spre locul in care se aflau niste cruci abia injghebate. Cu trei luni in urma, ei fusesera arestati in Kyoto, Japonia si acuzati pentru faptul ca erau crestini. Unul dintre ei se numea Ibaragi Kun.

Vazand cat de tanar era Kun, unul dintre ofiteri l-a luat deoparte si i-a spus sa renunte la credinta sa pentru a-si salva viata. Uitandu-se drept in ochii lui, Kun a rostit cu indrazneala: “Domnule, ar fi cu mult mai bine daca dumneavoastra ati deveni crestin. Atunci ati putea merge impreuna cu mine in cer.”

Ofiterul a ramas nemiscat, socat de cuvintele baiatului. Intr-un final, Ibaragi l-a intrebat: “Domnule, care este crucea mea?”

Acesta, inca uimit, a aratat inspre cea mai mica dintre cruci. Tanarul Kun a alergat la cruce, a ingenunchiat si a imbratisat-o. Cand soldatii au inceput sa-i tintuiasca mainile si picioarele de cruce, nu a tipat de durere. A acceptat cu mult curaj calea pe care Dumnezeu o pregatise pentru el.

Crucificarea celor treizeci si sase de crestini, pe 23 noiembrie 1596, a reprezentat inceputul unei persecutii sangeroase a crestinilor din Japonia. De-a lungul urmatorilor saptezeci de ani, aproape un milion de japonezi au murit pentru credinta lor. Multi au urmat exemplul lui Ibaragi Kun, un baiat de numai doisprezece ani.

 Maturitatea spirituala nu se masoara dupa certificatul de nastere. Varsta biologica nu are nimic de-a face cu adevarata convingere.

Mai degraba, maturitatea spirituala se masoara cu fiecare zi ce trece. Ne “masuram” maturitatea prin cat de bine aplicam zilnic ceea ce credem.

In ciuda faptului ca multi cred acest lucru, maturitatea nu inseamna cat de mult cunoastem Biblia; multi oameni sunt foarte familiarizati cu aceasta carte si totusi nu cunosc adevarata maturitate. Ascultarea de poruncile Bibliei este semnul cresterii spirituale.

O intrebare pe care ar trebui sa ne-o punem zilnic si care ne ajuta sa vedem daca intr-adevar crestem spiritual este: “Cu cat mai mult ma aseman lui Isus azi fata de ieri?” Raspunsul va fi o adevarata reflectare a maturitatii noastre.

 

Articol preluat din Revista INFOmisionar, nr. 64/dec.08

Traducere din “Extreme Devotion” – The Voice of the Martyrs, Mihaela Adam

Michelle Tumes – Dreams (God is Good!)

Este un vis in inima ta,

Şi inima Lui e rugăciunea ta,

cu viaţa ta în mâna Lui, Poţi muta munţii

El va dărâma zidurile şi va merge unde tu nu poţi

Ai credinţă în puterea de a crede

El îţi dă un vis!

 

 

“I believe there is divine imagination
Give it wings for it created aviation
Every little hop you’re holding inside
Every little gleam you keep in you eyes
A dream, yeah, a dream.

Before a seed became a flower there was a vision
The dream is planted deep, He’ll shower it with wisdom
Flowing with love that’s making you smile
You’ve waited in your faith you’ve dreamed your whole life
Your soul begin to fly.

There’s a dream in your heart
And His heart is your prayer
You can move mountains with your life in His hands
He’ll tear down the walls and He’ll walk where you can’t
Have faith in the power to believe
He’s given you a dream.

I pray you dream will leap beyond your expectations
You’ll see miracles He has no limitations
Listen to His voice a spark will ignite
Let Him be the strength to carry your life
He’ll raise your spirit high.

You will find the bloom beneath the sunshine
Reach inside and sail to His horizon
Every little hope you’re holding inside
Every little gleam you keep in your eyes
You’ve waited in your faith you’ve dreamed your whole life
Let your soul begin to fly.

Faith in the power to believe
He has given you a dream
Faith in the power to believe
Gotta have faith in the power to believe
He has given you a dream
Faith in the power.”

Dumnezeu stie mai bine!

De multe ori ni se pare că lucrurile din viaţa noastră merg „aiurea”. Avem impresia că tot ceea ce vrem să se întâmple nu are loc… şi tot ceea ce evităm, se întâmplă. Ceea ce ne aşteptăm să aibă loc aici, acum şi în acest fel, se întâmplă atunci când – considerăm noi – nu este nici timpul şi nici locul pentru asta.

 

Ne rugăm şi Îi cerem lui Dumnezeu tot felul de lucruri… chestii utile pentru „o viaţă mai bună şi mai fericită”, lucruri de care avem nevoie „aici şi acum”. Ce se întâmplă însă atunci când Dumnezeu răspunde „Nu” sau  „Nu încă”? Cum reacţionăm? Ce atitudine avem? Suntem dezamăgiţi, trişti, sau fără chef de viaţă!?

 

În astfel de situaţii, am face bine să ne amintim ce zice Biblia: în Romani 8:28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Sãu”…

…şi în 2 Corinteni 4:15 „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.”

 

Dumnezeu ştie mai bine ce nevoi avem! C.S. Lewis a spus odată: „Dacă mi-ar fi răspuns Dumnezeu la toate rugăciunile mele, nu ştiu unde aş fi fost acum”. Afirmaţia aceasta este valabilă şi pentru noi. Dacă primeam de la Dumnezeu tot ce am cerut, şi atunci când am cerut… nu ştiu cum arată viaţa noastră, dar cu siguranţă nu ne era mai bine decât ne este acum

 

De multe ori îi cerem lui Dumnezeu unele lucruri, având o motivaţie greşită sau o impresie greşită. Pentru că suntem limitaţi în cunoaştere, avem deseori tendinţa să credem că fără un anume lucru nu putem trece peste problema sau încercarea care ne stă în faţă. Dumnezeu însă cunoaşte toate lucrurile, El are o perspectivă mai largă şi ştie mai bine ce să ne dea şi când să facă asta.

 

Atitudinea noastră în situaţiile în care nu primim ceea ce am cerut de la Dumnezeu ar trebuie să fie una de mulţumire – toate lucrurile sunt spre binele nostru, al celor ce-L iubim pe Dumnezeu… şi pentru a spori mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.

 

Cred că ne este mai uşor să fim mulţumitori dacă suntem conştienţi tot timpul de faptul că „Binecuvântările întârziate nu sunt rugăciuni neascultate!” Trebuie doar să ne încredem deplin în Dumnezeu: EL ŞTIE MAI BINE!

 

 

Neluţu Mureşan, 06 septembrie 2008