Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gândacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă.
O colonie de gândaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din când în când unul dintre ei care se urcă pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Astfel, au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea.
Într-o zi, unul dintre gândaci s-a trezit urcând lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apă. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; când s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmântul până în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decât oricând până atunci. Desfăşurându-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucură acum.
În mod natural, ezităm să ne gândim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Şi nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să “umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.
Credinţa vede dincolo de întunericul pământesc strălucirea locurilor cereşti.
ot imagina splendoarea cantarii ce o vom canta acolo. Stiu cum arata aurul, dar nu am calcat niciodata pe strazi de aur. Nu stiu cum arata ingerii si nu ma pot imagina cantand alaturi de ei. Cum vom canta? Ce vom canta? Oare vom dansa pentru Tine? Voi avea un zambet larg pe fata, sau voi canta printre hohote de ras? Stiu ca nu vor fi lacrimi. Ma intreb cum vor arata ochii mei, si parul meu pe care nu va mai trebui sa il aranjez toata ziua… (ce usurare). Ce minunat va fi acolo…! dar cand voi zbura? Intotdeauna mi-am dorit sa zbor…. Aaaaaaa si voi zbura cu Tine… dupa lungi asteptari si momente grele de indoiala, dupa lacrimi si intrebari fara raspuns, dupa bucurii si momente de rascruce sau nesiguranta, in sfarsit voi fi cu Tine, Te voi vedea, Iti voi auzi vocea blanda, si ce imi mai doresc, precum Toma, odinioara, sa pun degetul in rana Ta, sa-mi spui tot ce ai simtit pentru mine, ca sa inteleg pe deplin dragostea Ta, sa aflu raspuns la toate intrebarile mele, sa-Ti vad zambetul, sa stau la picioarele Tale, sa le spal, sa le sarut, sa primesc si sa iti ofer cea mai calda imbratisare, sa nu mai simt nesiguranta si durere, ci bucurie vesnica, sa fiu o adevarata printesa purtand cununa ce o voi primi prin Har. Ce minunat va fi atunci!
