Tag Archives: cer

De ce nu se intorc

heaven1229115132Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gândacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă.

O colonie de gândaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din când în când unul dintre ei care se urcă pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Astfel, au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea.

Într-o zi, unul dintre gândaci s-a trezit urcând lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apă. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; când s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmântul până în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decât oricând până atunci. Desfăşurându-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucură acum.

În mod natural, ezităm să ne gândim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Şi nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să “umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.

Credinţa vede dincolo de întunericul pământesc strălucirea locurilor cereşti.


Rugaciune

Imi pot imagina multe lucruri, dar nu-mi pot imagina splendoarea ce va fi in cer. Pot asculta si canta multe cantece frumoase, dar nu-mi pheaven-way-thumb4226793ot imagina splendoarea cantarii ce o vom canta acolo. Stiu cum arata aurul, dar nu am calcat niciodata pe strazi de aur. Nu stiu cum arata ingerii si nu ma pot imagina cantand alaturi de ei. Cum vom canta? Ce vom canta? Oare vom dansa pentru Tine? Voi avea un zambet larg pe fata, sau voi canta printre hohote de ras? Stiu ca nu vor fi lacrimi. Ma intreb cum vor arata ochii mei, si parul meu pe care nu va mai trebui sa il aranjez toata ziua… (ce usurare). Ce minunat va fi acolo…! dar cand voi zbura? Intotdeauna mi-am dorit sa zbor…. Aaaaaaa si voi zbura cu Tine… dupa lungi asteptari si momente grele de indoiala, dupa lacrimi si intrebari fara raspuns, dupa bucurii si momente de rascruce sau nesiguranta, in sfarsit voi fi cu Tine, Te voi vedea, Iti voi auzi vocea blanda, si ce imi mai doresc, precum Toma, odinioara, sa pun degetul in rana Ta, sa-mi spui tot ce ai simtit pentru mine, ca sa inteleg pe deplin dragostea Ta, sa aflu raspuns la toate intrebarile mele, sa-Ti vad zambetul, sa stau la picioarele Tale, sa le spal, sa le sarut, sa primesc si sa iti ofer cea mai calda imbratisare, sa nu mai simt nesiguranta si durere, ci bucurie vesnica, sa fiu o adevarata printesa purtand cununa ce o voi primi prin Har. Ce minunat va fi atunci!
Dar pana atunci, ajuta-ma sa Te iubesc cu pasiune, sa Te slujesc neconditionat, sa-Ti fiu credincioasa, sa-Ti aduc slava si chiar bucurie, Domnul meu, Regele meu, Mantuitorul meu, Stapanul meu!

AMIN!

Ada Lorena Andruş


Pentru TINE, cel care spui ca esti implinit, fericit…

Nu stiu ce porti in sufletul tau, esti doar o viata dintre miile de vieti, un zambet care se pierde printre celelate milioane, si totusi, esti diferit… lacrimile tale sunt diferite, ai fost creat cu atata dragoste… si poate TU nu stii asta…da

Te bucuri de franturi de speranta, de un zambet incomplet si trist… si stiu ca inca mai astepti acel moment in care sa-ti declari fericirea, sau poate implinirea… poate crezi ca deja traiesti acel moment… dar undeva, in adanc stii bine ca nu asta astepti… poate te va dezamagi gandul meu, dar adevarata implinire n-o poti intampina cu o inima plina de cicatrici, sentimente incruntate, dureri, sau poate chiar ranchiuna.

Stiu ca adesea mai inalti cate o rugaciune Acelui Dumnezeu care crezi ca e mereu la dispozitia ta, pe care Il scoti dintr-un cufar prafuit al sufletului tau… DUMNEZEU e un Dumnezeu care nu doreste dragostea ta in unitati masurate… si doar in nevoi… e un Dumnezeu care te asculta la greu, dar te doreste si la bine!!!

Daca ai privi in inima lui de Tata, care te-a creat… in a carui ochi adesea sunt lacrimi… lacimi, din cauza greselilor, esecurilor tale… dar vederea ta e prea umbrita in acele momente si te plangi, si-L acuzi…

Si totusi, mai ai inca posibilitatea sa-I intinzi sufletul in mainile curate, sa-l oferi Celui ce l-a creat… celui care se poate ingriji cel mai bine de el… pentru ca… oricat ai nega, adevarata implinire, nu o poti gasi numai traind o dragoste care niciodata nu va sfarsi… dragostea pentru Dumnezeu!

 

cu mainile intinse spre cer, eu viata-ntreaga vreau sa-Ti ofer, si tot sper, ca ne vom vedea curand.cu ochii in lacrimi Iti spun, c-am sa lupt, am sa lupt, am sa lupt, crezand!”

                            

scris de R.B., 8noiembrie08

womanwithraisedhands


Esti sigur ca esti mantuit?

Te-ai gandit vreodata daca esti cu adevarat mantuit si daca vei ajungie in CER?

 

Crezi ca e destul sa crezi si sa mai mergi pe la biserica?

 

Citeste putin pilda din Matei 19, si apoi arunca o privire la materialele video de mai jos:

 

“Atunci s-a apropiat de Isus un om, şi I-a zis: ,,Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa vecinică?”  El i -a răspuns: ,,Dece mă întrebi: “Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” ,,Care?” I-a zis el. Şi Isus i-a răspuns: ,,Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta; şi: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Tânărul  -a zis: ,,Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţa mea; ce-mi mai lipseşte?” ,,Dacă vrei să fii desăvîrşit”, i-a zis Isus, ,,du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.” Cînd a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentrucă avea multe avuţii…

 

 

 

 

Tu ai renuntat la tot pentru Domnul!? GANDESTE-TE!

Articol scris de A.P.

 


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.