Posts Tagged bucurie

Rugaciune

iunie 23, 2009 la 8:22 am · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , ,

Imi pot imagina multe lucruri, dar nu-mi pot imagina splendoarea ce va fi in cer. Pot asculta si canta multe cantece frumoase, dar nu-mi pheaven-way-thumb4226793ot imagina splendoarea cantarii ce o vom canta acolo. Stiu cum arata aurul, dar nu am calcat niciodata pe strazi de aur. Nu stiu cum arata ingerii si nu ma pot imagina cantand alaturi de ei. Cum vom canta? Ce vom canta? Oare vom dansa pentru Tine? Voi avea un zambet larg pe fata, sau voi canta printre hohote de ras? Stiu ca nu vor fi lacrimi. Ma intreb cum vor arata ochii mei, si parul meu pe care nu va mai trebui sa il aranjez toata ziua… (ce usurare). Ce minunat va fi acolo…! dar cand voi zbura? Intotdeauna mi-am dorit sa zbor…. Aaaaaaa si voi zbura cu Tine… dupa lungi asteptari si momente grele de indoiala, dupa lacrimi si intrebari fara raspuns, dupa bucurii si momente de rascruce sau nesiguranta, in sfarsit voi fi cu Tine, Te voi vedea, Iti voi auzi vocea blanda, si ce imi mai doresc, precum Toma, odinioara, sa pun degetul in rana Ta, sa-mi spui tot ce ai simtit pentru mine, ca sa inteleg pe deplin dragostea Ta, sa aflu raspuns la toate intrebarile mele, sa-Ti vad zambetul, sa stau la picioarele Tale, sa le spal, sa le sarut, sa primesc si sa iti ofer cea mai calda imbratisare, sa nu mai simt nesiguranta si durere, ci bucurie vesnica, sa fiu o adevarata printesa purtand cununa ce o voi primi prin Har. Ce minunat va fi atunci!
Dar pana atunci, ajuta-ma sa Te iubesc cu pasiune, sa Te slujesc neconditionat, sa-Ti fiu credincioasa, sa-Ti aduc slava si chiar bucurie, Domnul meu, Regele meu, Mantuitorul meu, Stapanul meu!

AMIN!

Ada Lorena Andruş

Scrieti un comentariu

E randul tau. Deschizi?

decembrie 17, 2008 la 11:47 am · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , ,

“Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” Luca 2:7  

194V-ati intrebat vreodata de ce Isus s-a nascut intr-un grajd… sau de ce nu s-a gasit loc pentru ei in casa de poposire? Veti spune poate ca, asa trebuia sa se nasca Isus… sa fie smerit… si ca asa a vrut Dumnezeu. Noi ca oameni suntem obisnuiti sa privim din punctul altora de vedere… altcineva sa fie responsabil de ceea ce noi oferim:

            “De unde sa dau mai mult daca patronu’ nu ma plateste mai bine?”…

“Daca e aglomerat sa stea in picioare… cine o pune sa mearga cu autobuzul daca e insarcinata?” (desigur ca exceptiile – printre care te afli si tu, cel care cedezi locul din autobuz pentru batrani, gravide si persoane cu dizabilitati sau care esti bine platit de patron – confirma regula).

Asa era si pe vremea nasterii lui Isus. De unde sa fie loc… era un exod demografic atunci. Toti erau veniti pentru recensamant. Ce alta varianta ar fi?

Isus, stim cu totii, a venit sa ne mantuiasca, sa fim spalati de pacate. Daca oamenii ar fi fost “prea buni”, cu inima larga, milostivi, sau primitori de oaspeti… pentru ce sa mai fi venit Isus? Asa cum spune o poezie… “fiecare da ce are“.  Si ce aveau oamenii din acea vreme sa dea unei femei insarcinate? Dar, Doamne n-am ce-ti da… decat inima mea…

Daca tu traiai in vremea aceea, ce ai fi facut?

            “Cum? Daca eu traiam pe vremea aia… cu siguranta ca ii lasam pe Iosif si Maria la mine in casa!”

Este o vorba… “Dupa razboi, multi viteji se arata” si cam asa este. Povestea lui Isus continua. Si dupa ce Isus traieste printre ei… printre noi, ramanem la fel, nimic nu ne impresioneaza.

Isus, aflat pe cruce, cere apa, ca sa bea. Si ce primeste?

“Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea.” Matei 27:48  

Aceleasi lucruri… nici o schimbare. Toate, dintr-o inima fara Dumnezeu.

Isus s-a nascut o data, a fost rastignit o data. Acum sta la usa inimii tale si bate. E randul tau… Deschizi?

Scrieti un comentariu

Normalul – o Minune!

decembrie 9, 2008 la 11:39 am · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , , ,

“Tu mi-ai intocmit rarunchii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele: Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarle Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”- Psalmul 139:13-14

Lui Dumnezeu Ii place ordinea si randuiala. El a pus Universul in miscare sub actiunea unor principii, forte (ex: forta gravitationala) si omului i-a oferit resursele necesare vietii. Indelung rabdator si maret in bunatate, Dumnezeu se ingrijeste de noi in fiecare zi, oferindu-ne dragoste, putere, aer, hrana, santate si tot ce avem nevoie ca sa traim si sa putem fi fericiti. Din pacate, ne-a obisnuit cu toate acestea si au devenit obsnuinta pentru noi, punandu-le numele de “NORMAL”, intelegand prin aceasta ceea ce noua ni se pare firesc sa se intample, si am fi indreptatiti pentru asta. Ce greseala!

Astfel, gandirea omului fiind limitata, in situatii in care stiinta nu mai are nici o putere, dar totusi acestea se rezolva, noi spunem ca este o minune infaptuita de Dumnezeu. Astfel, noi asociem cuvantul “minune” cu ceva supranatural care se intampla destul de rar pentru ca oamenii sa fie mirati de aparitia ei, si asupra caruia oamenii nu au nici o putere. Bun…

Credem ca vindecarea unei boli incurabile, invierea din morti, aparitia miraculoasa a unor lucruri si altele de felul acesta, sunt minuni. Adevarat! Dar sa ne gandim… numai atat? Poate cumva omul sa dea cuiva suflare de viata? Nu este si aceasta o minune? Faptul ca sangele tau curge prin vene, inima ta bate si ai destula forta pentru o schita un zambet care1047538_jumping_2 poate insenina viata cuiva… nu este tot o minune? Poate omul turna BUCURIE adevarata intr-un suflet? Poate da pace? Nu sunt toate acestea minuni, chiar daca noi poate ne-am obisnuit cu ele si le numim normale? Poate vreun om sa garanteze ca a doua zi se va trezi? Faptul ca azi dimineata te-ai trezit, ti-ai putut scalda privirea in cerul patat in cateva locuri cu norii cenusii si faptul ca ti-ai putut inalta vocea spre cer pentru a vorbi cu Tatal… nu este o minune?

Nici cea mai mica celula din corpul tau nu poate functiona fara puterea de la Dumnezeu, nici un fir de par nu iti creste de unul singur si nici o coarda vocala nu poate vibra fara vointa Lui Dumnezeu. Ne-am obisnuit cu lucruri pe care le numim normale dar asupra carora nu am avea nici un drept fara bunavointa lui Dumnezeu. Dar oare suntem constienti ca nu este deloc ceva normal sa le putem face?

Ni se pare normal sa avem aer. Dar omul care a murit acum 2 minute, crezi ca, daca ar avea ocazia, ar spune la fel?

Ni se pare normal sa avem mancare… Ai privit vreodata oasele care impung vizibil pielea, dand posibilitatea sa fie numerate, a vreunui copil din Africa?

Ni se pare normal sa avem pace… Crezi ca ar putea spune acelasi lucru, daca ar mai avea ocazia, ultimul om de care ai auzit ca s-a sinucis?

Ni se pare normal sa spunem cuvantul “mama”… Dar te-ai intrebat cate multimi de copii nu au cui sa rosteasca acest cuvant?

Ni se pare normal ca seara sa ne asezam intr-un pat moale, sa ne punem capul pe o perna si sa ne acoperim cu o plapuma calduroasa… Dar te-ai dus vreodata intr-o noapte fruguroasa afara, sa privesti cati oameni ingheata de frig, neavand la ce sa spuna ”casa”, eventual doar unor betoane inghetate, tomberoane pline de gunoi, poduri sau beciuri?

Ei bine… ce semnificatie mai are pentru tine cuvantul “NORMAL”?

Tot mai des auzim in jur expresia: ,,Dumnezeu a uitat de mine!”. Eu spun sa te duci la prima oglinda1102077_peeper pe care o gasesti si priveste-te. Insusi faptul ca te vezi este o mare minune! Atinge-ti ochii… priveste ce minunatie! Nici un om nu poate crea asa ceva! Priveste-ti chipul frumos… atinge-ti buzele care pot calauzi cuvinte care rasuna din adancul inimii tale! Ce fiinta minunata a creat Dumnezeu! Daca El ar fi uitat de tine, nu ai fi avut puterea sa clipesti, sa auzi, sa spui un cuvant! Dumnezeu te iubeste si vegheaza asupra ta! Lui ii pasa de tine!

Esti o MINUNE! Tot ceea ce avem, facem, ceea ce suntem nu sunt lucruri normale. Toate sunt daruri de la Dumnezeu, nemeritate si pe care omul nu le poate oferi! MANTUIREA pe care o poate avea oricine in sangele Lui Hristos, este cea mai mare MINUNE!

Daca ar fi sa numim ceva normal, acestea ar trebui sa fie: sa Il iubim pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le-a facut, si pentru ca tot ceea ce suntem, suntem datorita Lui! Este normal sa Ii slujim cu dragoste si sa iubim, sa facem ceea ce El ne porunceste.

POTI NUMI CEEA CE ESTI DATOR SA FACI CA FIIND CEVA ”NORMAL”… DAR NICIODATA NU POTI NUMI PUTEREA DE A FACE UN LUCRU CA FIIND CEVA NORMAL!

TOT ceea ce ESTI, ce AI, ce FACI, e datorita Lui Dumnezeu!

 

09.decembrie.2008 – by mada

Scrieti un comentariu

Incurajare

noiembrie 6, 2008 la 4:55 pm · Înregistrat sub Video ·Etichetat , , , , , , , ,

made by madalina – 06 noiembrie 2008

Comentarii (5)

Imi place!!!

octombrie 10, 2008 la 1:59 pm · Înregistrat sub Articole ·Etichetat , , , , ,

Imi place sa arunc stele pe cer, sa adun vise, care sa alerge pana in largul oceanului, pana in bratele sperantei… imi place sa respir curaj… imi place sa ma las purtata de valurile nadejdii… sa adorm ascultand susurul pacii… dar cel mai mult imi place sa sper…

Imi place toamna… imi place linistea frunzelor, imi place cantecul ce-l canta leganandu-se… si minunea prin care castanele se injumatatesc, cazand dur pe o patura moale…

Imi place sa ma intrec cu vantul, sa ma scald in soare… sa-l simt fierbinte pe fata mea… dar cel mai mult imi place sa sper…

Imi plac amintirile… imi plac ochii care zambesc… imi place sa calatoresc purtata de valurile surasului… imi place cand El ma inalta sa privesc dincolo de orizont…. cand imi  sterge lacrimile si-mi mangaie obrazul. Sunt recunoscatoare ca-mi da lumina ochilor si pot privi toate aceste minuni… ca presara speranta in fiinta mea… ca imi deseneaza surasul… si ca imi scapa suspinele..

Imi place sa-mi ridic ochii, sa pot cuprinde norii… si sa ma cufund in infinit… dar cel mai mult imi place sa sper… sa cred, in voia Lui, ca speranta de azi, e realitatea de maine!

 

R.B. – 8 octombrie 2008

 

Scrieti un comentariu